Ne panicăm… dar in criză se face și profit.Pentru unii este Black Friday.

Screenshot 2020 03 14 at 10.35.35 1080x500 - Ne panicăm... dar in criză se face și profit.Pentru unii este Black Friday.
Reading Time: 4 minutes

De la finalul lunii Februarie 2020 au inceput să apară știri alarmiste și negative despre evoluția infecțiilor cu acest nou Coronavirus (COVID 19).

Impactul știrilor asupra piețelor bursiere a fost inițial destul de limitat, dar pe măsura ce numarul de cazuri a inceput sa crească și să se discute despre o pandemie sau epidemie, piețele au reacționat din ce in ce mai agresiv.

Reacția întârziată și puțin cam neadaptată a Președintelui Trump, nu a ajutat deloc această avalansă de știri negative.

Punctul în care insa s-a produs acel eveniment ce a declanșat nebunia si panica a fost întâlnirea OPEC, unde Rusia si Arabia Saudita (în principal) nu au ajuns la un acord cu privire la producția de petrol.

Momentul acesta a declanșat adevărata “nebunie” din această ultimă săptămână, în care am văzut zilnic ba cresteri, ba scaderi de amploare.

O volatilitate extrem de ridicată cu creșteri și scaderi de peste 5% zilnice.

Va fi mai bine?CLAR!

Doar că probabil va fi mai rău înainte să revenină la normal totul.

Evolutia Dow Jones in ultimele 5 zile

Screenshot 2020 03 14 at 10.52.34 1024x525 - Ne panicăm... dar in criză se face și profit.Pentru unii este Black Friday.

Ne panicăm sau ne uităm la oportunități?

Dacă situația a fost aceasta în ultimele saptămâni si mai ales zile, ce facem? Ne smulgem părul din cap sau ne liniștim, analizăm cât mai obiectiv posibil și acționăm?

Personal am ales să acționez pentru ca este totuși o oportunitate de a intra in piața și de a cumpăra acțiuni la unele companii cu discount.Pur și simplu unele companii listate acum au devenit mai ieftine.

Este ca si cum aveam banii pregătiți sa cumpăr o mașină si fără să mă chinui primesc o reducere de 30% din preț.Hai zi că nu ai fi bucuros și nu ai beneficia de ea.

Pentru că ma gândesc la acțiuni ca la o investiție pe termen lung, eu văd această corecție ca pe un Black Friday în Martie.

Pentru că NIMENI (și ține minte asta), NIMENI nu știe când este piața la minim, am ales ca strategie achiziția in praguri sau Dollar Cost Averaging cum este denumită în USA.

https://www.investopedia.com/investing/dollar-cost-averaging-pays/

Această strategie înseamnă achiziția în trepte a acțiunilor, pe paliere de preț anterior stabilite.Dar să fim siguri că ne ajung și banii și ca nu ieșim din plan.

Exemplu

Decid să cumpăr Petrom (SNP) , dar nu sunt sigur dacă acțiunile mai scad si cât mai scad, asa ca iau in calcul scenariu pesimist si cel realist-pesimist.

Dacă prețul unei acțiuni SNP este astăzi 0.3000 Lei/Acțiune și am în plan să cumpăr 50.000 de acțiuni voi începe să cumpăr câte 10.000 de acțiuni la prețul de 0.2950, câte 10.000 de acțiuni la prețul de 0.2850,câte 10.000 de acțiuni la prețul de 0.2750 și tot așa.De obicei din 5-7 % în 5-7 % este o idee bună să ai pragurile.

Ai prins ideea?Aplicând această metodă voi avea un pret mediu al acțiunii bun, fara sa am însă pretenția că voi prinde minimul, ci o poziție cât mai bună.

Care este momentul cel mai bun să cumperi acțiuni?

Oricând!Dacă ai o strategie!

Dacă vrei să faci trading, nu poți anticipa momentul perfect și așa cum am spus mai sus, NIMENI nu îl știe.Eu investind pe termen lung nu aștept acel moment ci intru in piață treptat și cumpăr acțiuni foarte stabile, cu profituri bune, dividende preconizate a fi mari și cu P/E (Price per Earnings) și P/B(Price per Book Value) cât mai mic.

Personal portofoliul meu este format din Petrom, BRD, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, SIF Muntenia si SIF Transilvania plus Fondul Proprietatea.

Toate acestea sunt compani mari, stabile și la acest moment (din punctul meu de vedere) subevaluate si de la care aștept dividende în câteva luni.

Foarte bune și simple sunt ETF-urile și voi intra long si pe acestea în viitorul apropiat.

Ieri seara Carl Icahn (un guru al piețelor) spunea că sunt acțiuni ce din punctul său de vedere sunt ca și gratuite (ce spuneam de Black Friday).

De ce spune asta?Observați mai jos evoluția Bursei americane in timp.

Screenshot 2020 03 14 at 10.55.22 1024x718 - Ne panicăm... dar in criză se face și profit.Pentru unii este Black Friday.

Am auzit pe cineva (cred ca îl cita pe Buffet) spunând că atunci când cumperi acțiuni să te gândești la acele companii pe care ai vrea sa le deții chiar dacă se închid bursele pentru 6 luni sau mai mult.

În timp, pe o perioadă medie, economia va creste, iar după iarnă tot timpul vine primăvara.Hai să fim calmi, obiectivi, realiști și să ne uităm și peste ziua de mâine.

Așadar, oportunitatea vine exact din faptul că acum poți cumpăra cu reducere de preț acele acțiuni pe care oricum le doream în portofoliu.

Disclaimer

Nu sunt consilierul vostru în investiții și nu vă dau sfaturi în acest sens.Tot ce fac este sa va exemplific ceea ce fac eu si daca si voi doriti sa faceti asa, va pot ura succes!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*